
Însemnele de Progres exprimă reprezentarea fizică a progresului personal al fiecărui cercetaș. Acestea se obțin prin parcurgerea cerințelor corespunzătoare etapelor de progres ale fiecărei ramuri de vârstă, așa cum sunt descrise în ghidurile pedagogice și se acordă de către liderul de la unitate. Însemnele de progres se poartă deasupra buzunarului stâng al cămășii, așa cum sunt descrise în ghidurile pedagogice, doar pe perioada în care cercetașul face parte din ramura de vârstă de care aparțin însemnele.
Însemnele de Merit exprimă reprezentarea fizică a unor merite specifice anumitor tipuri de activități (ex. prim ajutor, orientare, inovație, coordonare etc.). Acestea se obțin prin parcurgerea cerințelor corespunzătoare fiecărui însemn de merit specific ramurii de vârstă din care cercetașul face parte, așa cum sunt descrise în ghidurile pedagogice și se acordă de către liderul de la unitate. Însemnele de merit se poartă sub buzunarului stâng al cămășii, doar pe perioada în care cercetașul face parte din ramura de vârstă căreia îi corespund însemnele.
Însemnele de eveniment se acordă pentru participarea la diverse evenimente, ieșiri sau campuri, la care cercetașii participă. Însemnele se poartă sub buzunarul drept al cămășii, pentru o perioadă nu mai mare de trei luni de la încheierea evenimentului la care au fost primite.